Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare, a urcat în Scaunul Țării Moldovei pe la 40 de ani. Până atunci, a dus o viață liniștită de pescar. De aceea i se mai spunea Petru Măjarul (adică „pescarul”) sau Petru Majă.

Între timp, la Suceava, domnitorii se succedau la tron. Lui Ștefan cel Mare i-a urmat fiul său Bogdan, iar lui Bogdan fiul Ștefăniță. Când Ștefăniță a murit fără a lăsa urmași, boierii și-au adus aminte că pe undeva pe la Hârlău mai trăia un fiu de-al lui Ștefan cel Mare, care se ocupa cu pescăritul. Au trimis atunci un mare alai, pentru a-l găsi pe Rareș și a-l aduce la Suceava ca domnitor.

Cărarea lui Petru Rareș de lângă Văleni. Toate fotografiile din acest articol sunt făcute de Roman Friptuleac.

În acea vreme, zice cronicarul Ion Neculce, Petru Rareș nu era acasă, ci plecase cu pescarii săi pe la Galați. Înnoptând, a avut un vis. Iată cum îl descrie Vasile Alecsandri în poezia care se cheamă chiar „Visul lui Petru Rareș”:

„Iar un vis prevestitor,
Abătându-se din zbor,
Se oprește lângă Majă
De-l încântă cu-a lui vrajă,
Arătându-i viu prin somn
Străluciri, măriri de domn.

Când năluca mamei lui
Pe malul Ialpăului
Se arată lin și-i zice:
„O! de sânul meu ferice,
C-a purtat și a născut
Domn viteaz și priceput!”

Când un vultur aurit
Sus, pe cerul înnegrit,
Lucind falnic ca un soare,
Zicea:„Petre, frățioare,
Cât de nalt e zborul meu,
Mult mai nalt va fi al tău!”

Când un lanț întins de munți
Cu-ai lui codri deși, cărunți,
Se-nchinau voios în cale;
Și din munte și din vale
Zvon de glasuri cuvânta:
„Să trăiești, măria ta!”